Biblia în limba română, Sankt Peterburg, 1819

Abstract

Literatura ecleziastică a contribuit la unificarea limbii române de-a lungul secolelor, cu o continuitate şi intensitate pe care scrierile de altă natură nu au ajuns să o egaleze decât în epoca clasică a marilor creatori de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Românii au fost privilegiaţi prin traducerea în limba vorbită a textelor sacre, care a început de timpuriu şi a permis receptorilor (cititori sau ascultători) să se apropie de înţelegerea lor, spre deosebire de popoarele ortodoxe care au folosit în cult limbile greacă sau slavă şi cele romano-catolice, care au folosit limba latină şi au perpetuat formele „îngheţate“ ale textelor de acum un mileniu, în limbi „moarte“, ceea ce a determinat o falie între limba de cult şi cea vernaculară.