Aspecte privind învăţătura despre Sfânta Treime în secolul IV şi în prima jumătate a secolului V

Résumé

Dumnezeu S-a revelat în istorie Tripersonal. Adevăr al Duhului Sfânt, Sfânta Treime reprezintă temeiul oricărei cugetări şi evlavii, al oricărei trăiri şi al urcuşului duhovnicesc, o taină de neexprimat totodată, ce depăşeşte logica noastră ca supra-logică, spre a o fortifica. Raţiunea umană se răstigneşte pe lemnul ei pentru a căpăta viaţă veşnică şi a se elibera, înţelepţindu-se cu adevărat.
Ea nu-i o speculaţie abstractă sau un concept filozofic, ci un fapt de viaţă, de iubire deplină şi de nemurire, între Treime şi moarte neexistând variantă de mijloc, cum bine observa marele teolog rus Pavel Florenski în cartea sa, Stâlpul şi Temelia Adevărului. E o învăţătură mântuitoare ale cărei baze au fost puse în secolul IV, la sfârşitul disputelor ariene, când Biserica, ieşită triumfătoare din lupta cu păgânismul, a formulat Simbolul de credinţă, spre folosul tuturor celor ce doreau să aibă parte de Împărăţia lui Dumnezeu.