Penthos e metanoia nel monachesimo antico

Abstract

Azi poate părea excesivă această insistență asupra acestui argument al convertirii/plângerii pentru păcate și asupra lacrimilor de pocăință, aspecte ce par a chema o spiritualitate un pic depărtată de stilul creștin pe care îl avem azi, cel puțin în occident. Chiar și limbajul autorilor monastici ne poate apărea azi un pic desuet. Dar parcursul indicat de aceste texte patristice, parcurs care se naște dintr-o experiență personală și care trebuie asumat așa cum este el redat, reflectă o realitate fundamentală: acceptarea acelei stabilități și responsabilități care duc în mod zilnic la angajamentul de a-L urma pe Hristos, plecând de la lupta conta răului care este în noi (metanoia) și de la umila acceptare a propriei slăbiciuni. Calea ce ne duce la bucuria Sf. Duh trece indiscutabil prin suferința curățirii, adică a penthos-ului – convertirii și a plângerii.